Specificarea profilurilor implicite și de inițializare
Puteți specifica un profil de inițializare și un profil implicit. Atunci când deschideți Terminal, prima fereastră pe care o vedeți utilizează profilul de inițializare. Profilul implicit este utilizat atunci când deschideți ferestre suplimentare. Puteți utiliza același profil, atât pentru inițializare cât și pentru cel implicit.
Specificarea profilului de inițializare
Selectați Terminal > Preferințe, apoi faceți clic pe General.
Lângă opțiunea „La pornire, deschide” selectați „Fereastră nouă cu profilul:”.
Faceți clic pe meniul pop-up, apoi selectați numele profilului pe care doriți să îl utilizați ca profil de inițializare.
Profilul pe care l-ați selectat în acest moment are adnotarea „Inițializare” sub numele său.
Specificarea profilului implicit
Selectați Terminal > Preferințe, apoi faceți clic pe Profiluri.
Selectați profilul pe care doriți să îl utilizați ca profil implicit.
Faceți clic pe Implicit în partea de jos a listei de profiluri.
Profilul pe care l-ați selectat în acest moment are adnotarea „Implicit” sub numele său.