Automatizarea sarcinilor utilizând AppleScript și Terminal pe Mac
Puteți utiliza scripturi AppleScript cu Terminal pentru a economisi timp sau pentru a automatiza sarcini repetitive. Terminal este o aplicație care acceptă scriptarea și care răspunde la comenzile AppleScript. Aceste comenzi sunt descrise în dicționarul AppleScript al aplicației Terminal.
Vizualizarea dicționarului AppleScript al aplicației Terminal
Accesați Finder pe Mac.
Deschideți dosarul /Aplicații/Utilitare.
Trageți pictograma aplicației Terminal peste pictograma aplicației Editor scripturi .
Deschide dicționarul AppleScript al aplicației Terminal în locul meu
În AppleScript, puteți utiliza comanda Do Shell Script
pentru a trimite o comandă de script de shell UNIX către Terminal.
Rularea scripturilor AppleScript în Terminal
Puteți rula scripturi AppleScript din Terminal utilizând comanda osascript.
Accesați aplicația Terminal pe Mac.
Utilizați comanda cd pentru a vă deplasa în directorul care conține scriptul pe care doriți să îl rulați. De exemplu:
% cd ~/Documents/YourScriptDirectory
Introduceți comanda osascript. De exemplu:
% osascript YourScript.scpt