Activarea funcționalității Albume partajate din aplicația Poze de pe Mac
Utilizând Albumele partajate puteți crea albume cu poze și clipuri video și puteți invita cu ușurință alte persoane să le vizualizeze. Persoanele pe care le invitați pot să vadă albumul dvs. de pe un Mac, iPhone, iPad, Apple Vision Pro sau dispozitiv Windows. Dacă utilizează iCloud, acestea pot să vă aprecieze pozele, să adauge comentarii și, dacă ați permis acest lucru, chiar să adauge propriile lor poze și clipuri video în album. Dacă persoanele invitate nu utilizează iCloud, aceștia pot totuși să vadă pozele și clipurile dvs. video partajate dacă ați configurat un site web public.
Pentru a crea albume pe care să le partajați cu alții, mai întâi activați Albumele partajate.
Notă: puteți utiliza Albumele partajate doar împreună cu Biblioteca dvs. foto de sistem.
Accesați aplicația Poze de pe Mac.
Alegeți Poze > Configurări, apoi faceți clic pe iCloud.
Bifați caseta de validare Albume partajate.
Pentru a dezactiva Albumele partajate, debifați caseta de validare. Chiar dacă dezactivați Albumele partajate pe Mac, puteți să vedeți și să modificați în continuare albumele dvs. partajate folosind celelalte dispozitive ale dvs. care au activate Albumele partajate.