Crearea de biblioteci foto suplimentare în Poze pe Mac
Puteți crea biblioteci foto suplimentare pentru a vă organiza pozele, albumele și proiectele și puteți comuta între biblioteci. De exemplu, puteți să aveți biblioteci separate pentru pozele cu caracter personal și pentru pozele de la serviciu.
Important: dacă utilizați Poze iCloud, rețineți că numai pozele și clipurile video din Biblioteca dvs. foto de sistem sunt încărcate în iCloud. Nu uitați să faceți backup pentru toate bibliotecile dvs. foto.
Crearea unei biblioteci foto noi
Dacă aplicația Poze de pe Mac este deschisă, alegeți Poze > Termină Poze.
Mențineți apăsată tasta Opțiune și faceți dublu clic pe pictograma Poze din dosarul Aplicații (sau faceți clic pe pictograma Poze din Dock) pentru a deschide Poze.
În fereastra de dialog Selectează o bibliotecă, faceți clic pe Creează alta.
Scrieți un nume pentru bibliotecă și selectați un loc pentru a stoca biblioteca.
Faceți clic pe OK.
Comutarea între bibliotecile foto
Dacă aplicația Poze de pe Mac este deschisă, alegeți Poze > Termină Poze.
Mențineți apăsată tasta Opțiune și faceți dublu clic pe pictograma Poze din dosarul Aplicații (sau faceți clic pe pictograma Poze din Dock) pentru a deschide Poze.
În fereastra de dialog Selectează o bibliotecă, procedați după cum urmează:
Faceți clic pe biblioteca pe care doriți să o utilizați, apoi faceți clic pe Selectează o bibliotecă.
Dacă biblioteca pe care o doriți nu apare în dialogul Selectează o bibliotecă, faceți clic pe Altă bibliotecă, navigați la amplasarea bibliotecii, selectați-o, apoi faceți clic pe Selectează o bibliotecă.
Desemnarea unei biblioteci drept bibliotecă foto de sistem
Puteți să comutați la altă bibliotecă și să o desemnați drept bibliotecă foto de sistem. Pentru informații despre aspectele de care trebuie să țineți cont atunci când alegeți Biblioteca foto de sistem, consultați Privire de ansamblu asupra Bibliotecii foto de sistem.
În aplicația Poze de pe Mac, selectați Poze > Preferințe, apoi faceți clic pe General.
Pentru a păstra biblioteca actuală ca Bibliotecă foto de sistem, faceți clic pe Utilizează ca bibliotecă foto de sistem.
Important: atunci când comutați la altă bibliotecă, aplicația Poze oprește automat Poze iCloud și Albume partajate. Le puteți porni din nou în panoul iCloud din preferințele Poze. Atunci când activați Poze iCloud după desemnarea unei noi Biblioteci foto de sistem, pozele stocate în iCloud sunt comasate cu cele din noua Bibliotecă foto de sistem. După ce conținutul din noua Bibliotecă foto de sistem este încărcat în iCloud, bibliotecile nu pot fi separate, prin urmare analizați cu atenție înainte de a schimba Biblioteca foto de sistem.
Dacă rămâneți fără spațiu de stocare pe computer, aplicația Poze vă alertează. Pentru a elibera mai mult spațiu, puteți șterge poze din biblioteca dvs.