Contul Apple
Vă autentificați în contul dvs. Apple pentru a accesa serviciile Apple, precum App Store, Apple Music, iCloud, FaceTime, iTunes Store și altele.
Pentru a vă autentifica la contul Apple, utilizați o adresă de e-mail sau numărul de telefon înregistrat pentru contul dvs. și parola. Consultați articolul de asistență Apple Folosește numărul de telefon mobil pentru a te autentifica la contul Apple.
Autentificați-vă la același cont Apple pentru a utiliza orice serviciu Apple pe orice dispozitiv. Astfel, când faceți achiziții sau descărcați articole pe un dispozitiv, aceleași articole sunt disponibile pe celelalte dispozitive ale dvs. Cumpărăturile dvs. sunt legate de contul dvs. Apple și nu pot fi transferate la alt cont Apple.
Este recomandat să aveți propriul dvs. cont Apple și să nu îl folosiți în comun cu altcineva. Dacă faceți parte dintr-un grup al familiei, puteți utiliza funcționalitatea Partajare familială pentru a partaja achizițiile între membrii familiei, fără a trebui să partajați un cont Apple.
Când achiziționați acces la filme, emisiuni TV, muzică, clipuri muzicale, cărți electronice, cărți audio sau sonerii de la Apple, aveți și opțiunea de a descărca permanent aceste articole pe un iPhone, iPad, Mac sau PC compatibil. Apple nu poate să vă revoce conținutul descărcat. În plus, vă puteți accesa în permanență conținutul descărcat fără să dispuneți de o conexiune la internet.
Pentru mai multe informații despre contul Apple, consultați pagina de asistență Cont Apple. Pentru a crea un cont Apple, accesați site-ul web al contului Apple.