Funcționalitățile de securitate pentru MacBook Air
MacBook Air‑ul cu cip Apple oferă funcționalități de securitate pentru a vă proteja conținutul computerului și pentru a împiedica încărcarea aplicațiilor software neautorizate în timpul pornirii:
Inițializare securizată: Asistența pentru securitatea la inițializare este activată automat. Aceasta este concepută pentru a verifica dacă software‑ul sistemului de operare încărcat pe computer la pornire este autorizat de Apple.
Dacă MacBook Air‑ul nu pornește, deoarece detectează o componentă neautorizată, acesta pornește dintr‑o partiție de recuperare securizată și corectează automat problema, dacă este posibil. Pentru a afla cum să configurați opțiunile de securitate, consultați Modificarea configurărilor de securitate pe discul de inițializare al unui Mac cu cip Apple.
Stocare securizată: Unitatea de stocare a MacBook Air‑ului este criptată cu chei de hardware pentru a oferi niveluri avansate de securitate. În eventualitatea unei defecțiuni catastrofice, recuperarea datelor poate fi imposibilă; prin urmare, trebuie să efectuați backupul fișierelor pe o sursă externă de stocare. Consultați Utilizarea funcționalității Recuperare macOS pe un Mac cu cip Apple.
Puteți configura Time Machine sau un alt plan de backup pentru a efectua în mod regulat backup‑ul fișierelor. Consultați Backupul fișierelor cu Time Machine și articolul de asistență Apple Fă backup pentru computerul Mac folosind Time Machine.
Integritatea sistemului: Cipul Apple din MacBook Air este conceput pentru a verifica dacă versiunea software‑ului macOS încărcat în timpul pornirii este autorizată de Apple și continuă să protejeze în fundal autorizările stabilite pentru macOS. Acest lucru îngreunează exploatarea Mac‑ului de către malware sau site‑uri web rău intenționate.
Protecția datelor: Pe lângă criptarea implicită a unității de stocare de pe MacBook Air, dezvoltatorii de aplicații terțe pot folosi criptarea la nivelul fișierului pentru o protecție îmbunătățită a datelor sensibile, fără a afecta performanța sistemului.
Conectarea în siguranță a accesoriilor: Cu un MacBook Air cu cip Apple, puteți aproba noile accesorii USB și Thunderbolt când le conectați la MacBook Air. Consultați Permiterea conectării accesoriilor la Mac.
Notă: În situații rare, cum ar fi o pană de curent în timpul unei actualizări macOS, este posibil ca MacBook Air‑ul să nu mai răspundă și firmware‑ul de pe cip să necesite o relansare. Consultați articolul de asistență Apple Cum se reanimă sau se restaurează firmware‑ul computerului Mac.
Aflați mai multe. Consultați Manualul de utilizare Securitatea platformelor Apple.