Apeluri telefonice și mesaje text pe Mac
Puteți primi – și efectua – apeluri direct de pe MacBook Air. De asemenea, puteți să primiți și să trimiteți mesaje text.
Notă: Este necesară o conexiune Wi-Fi pentru a efectua sau primi apeluri telefonice pe MacBook Air‑ul dvs.
Preluați sau efectuați un apel. Atunci când cineva vă sună pe iPhone, faceți clic pe notificarea care apare pe ecranul MacBook Air-ului. MacBook Air‑ul dvs. devine difuzor. Dacă doriți să efectuați un apel, faceți clic pe un număr de telefon dintr-o căutare Spotlight sau dintr-o aplicație precum FaceTime, Contacte, Safari sau Calendar. Pentru a efectua apeluri telefonice, vă trebuie în apropiere un dispozitiv (iPhone sau iPad) cu o conexiune celulară.
Trimiteți și primiți mesaje. Trimiteți și primiți mesaje text SMS și MMS direct de pe MacBook Air-ul dvs. Atunci când prietenii sau membrii familiei vă scriu un mesaj, puteți răspunde cu dispozitivul care vă este mai la îndemână. Toate mesajele apar pe MacBook Air, iPhone, iPad, iPod touch și Apple Watch. Consultați Mesaje.
Aflați mai multe. Consultați Efectuarea și primirea apelurilor telefonice în FaceTime pe Mac-ul dvs. în Manualul de utilizare FaceTime și Configurarea iPhone-ului pentru a primi mesaje SMS pe Mac în Manualul de utilizare Mesaje.