Accesarea directă a unui dosar pe Mac
Puteți utiliza meniul Accesare pentru a sări imediat la anumite dosare - cum ar fi dosarul dvs. Documente sau un dosar pe care l-ați deschis recent. Dacă știți numele și localizarea exactă a unui dosar, îl puteți deschide și introducând numele căii.
Solicitare Siri. Spuneți ceva precum: „Open the home folder”. Mai multe despre Siri.
Accesarea dosarului listat în meniu
În Finder, pe Mac, faceți clic pe meniul Accesare din bara de meniu.
Alegeți una din următoarele operațiuni:
Dosar părinte: Selectați această opțiune pentru a deschide dosarul părinte al ferestrei curente. De exemplu, dacă sunteți în dosarul Descărcări, această opțiune deschide dosarul reședință.
Recente, Documente sau alte dosare enumerate: Selectați un dosar din listă.
Dosare recente: Selectați un dosar din submeniu. (Submeniul afișează până la 10 dosare deschise recent.)
Sfat: Pentru a vă accesa dosarul Bibliotecă, țineți apăsată tasta Opțiune, apoi alegeți Bibliotecă.
Accesarea unui dosar tastând numele căii sale
În Finder pe Mac, alegeți Accesare > Accesare dosar.
Introduceți numele de cale al dosarului (de exemplu, /Bibliotecă/Fonturi/ sau ~/Imagini/), apoi faceți clic pe Accesare.
Bara oblică (/) din fața numelui căii indică faptul că punctul de început este nivelul superior al structurii de dosare a computerului dvs.
Bara oblică de la sfârșit indică faptul că aceasta este o cale la un dosar și nu un dosar în sine.
Tilda (~) indică dosarul de reședință. Majoritatea dosarelor personale, de exemplu Documente, Muzică și Imagini, se află în dosarul de reședință.
Dacă nu puteți găsi un dosar, asigurați-vă că ați scris corect numele dosarului și că ați introdus calea completă, inclusiv barele oblice.