Sincronizarea conținutului între Mac-ul dvs. și iPhone sau iPad prin Wi-Fi
Puteți sincroniza Mac-ul și dispozitivul când acestea sunt conectate prin aceeași rețea Wi-Fi. Pentru a configura sincronizarea Wi-Fi, mai întâi conectați dispozitivul la Mac utilizând un cablu USB sau USB-C. Activați apoi sincronizarea Wi-Fi și selectați configurările dorite. Ori de câte ori dispozitivul dvs. se conectează la Mac prin Wi-Fi, îl puteți selecta în bara laterală și sincroniza. (Dacă doriți, puteți activa sincronizarea automată.) Dispozitivul dvs. trebuie să aibă iOS 5 sau o versiune ulterioară sau iPadOS 13 sau o versiune ulterioară.
Pentru mai multe informații despre sincronizare, consultați Despre sincronizarea Mac-ului și a dispozitivelor dvs..
Conectați dispozitivul la Mac utilizând un cablu USB sau USB-C.
În Finder pe Mac, selectați dispozitivul în bara laterală din Finder.
Selectați General în bara de butoane.
Bifați caseta de validare pentru „Afișează acest [dispozitiv] când este conectat la Wi-Fi”.
Utilizați bara de butoane pentru a activa și a selecta configurările de sincronizare.
Faceți clic pe Aplică și dispozitivul dvs. apare prin Wi-Fi în bara laterală Finder.
Ori de câte ori dispozitivul dvs. se conectează la Mac, pictograma dispozitivului apare în bara laterală. Selectați dispozitivul în bara laterală Finder pentru a vizualiza sau modifica opțiunile de sincronizare.
Puteți alege să sincronizați automat Mac-ul și dispozitivul de fiecare dată când le conectați. Pentru a activa sincronizarea automată, selectați General în bara de butoane, apoi selectați “Sincronizează automat la conectarea acestui [dispozitiv]”.
Înainte de a vă deconecta dispozitivul de la Mac, faceți clic pe butonul Ejectează din bara laterală din Finder. Pictograma dispozitivului dispare, dar sincronizarea Wi-Fi rămâne activată. Pictograma reapare la următoarea conectare a Mac-ului și a dispozitivului la aceeași rețea Wi-Fi.
Notă: Pentru a restaura iPhone-ul sau iPad-ul și a-l readuce la configurările din fabrică, trebuie să conectați dispozitivul la Mac-ul dvs. utilizând un cablu USB sau USB-C.
Sincronizarea prin Wi-Fi este mai lentă decât sincronizarea printr-un cablu. În cazul în care conectați un dispozitiv la Mac în timp ce dispozitivul efectuează sincronizarea prin Wi-Fi, sincronizarea continuă prin cablu. Dacă deconectați cablul dispozitivului de la Mac în timpul sincronizării, sincronizarea se oprește, chiar dacă sincronizarea prin Wi-Fi este activată. Sincronizarea se reia când reconectați dispozitivul utilizând un cablu prin Wi-Fi.