Utilizarea unui dosar partajat cu Time Machine
Puteți configura pe Mac-ul dvs. un dosar partajat care poate fi folosit ca destinație de backup Time Machine de alte computere Mac. Dosarul trebuie să se afle pe un volum Apple File System (APFS) și să fie partajat folosind protocolul SMB.
Configurarea unui dosar de backup Time Machine partajat
Selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Partajare.
Bifați caseta de validare Partajare fișiere.
Faceți clic pe Opțiuni, apoi asigurați-vă că este selectată opțiunea “Partajare fișiere și dosare utilizând SMB”.
Faceți clic pe butonul Adaugă în partea de jos a listei Dosare partajate.
Navigați către dosarul pe care doriți să îl utilizați pentru partajare și selectați-l, apoi faceți clic pe Adaugă.
Faceți Control-clic pe numele dosarului, apoi alegeți Opțiuni avansate.
Asigurați-vă că este selectată opțiunea SMB în meniul pop-up “Partajați prin”.
Important: Nu puteți utiliza Apple Filing Protocol (AFP) pentru partajarea unei destinații de backup Time Machine.
Selectați “Partajează ca o destinație de backup Time Machine”.
Dacă doriți, selectați “Limitează backupurile la”, apoi introduceți o dimensiune.
Faceți clic pe OK.