Pre-comandarea articolelor din iTunes Store pe PC
Dacă un articol nu este încă disponibil, este posibil să‑l puteți precomanda și apoi să‑l descărcați când este lansat.
Precomandarea unui articol
În aplicația iTunes de pe PC, selectați o opțiune (precum Muzică sau Filme) din meniul pop‑up din partea din stânga sus, apoi faceți clic pe Store.
Faceți clic în câmpul de căutare din colțul din dreapta sus al ferestrei iTunes și introduceți un cuvânt sau o expresie.
Pe măsură ce scrieți, iTunes afișează o listă de articole care corespund textului de căutare introdus.
Pentru a alege unde doriți să căutați, faceți clic pe Store în colțul din dreapta sus al rezultatelor căutării.
Apăsați Retur.
Rezultatele căutării apar în fereastra iTunes.
Faceți clic pe butonul Precomandați al articolului (un buton portocaliu cu prețul articolului), apoi faceți clic pe Precomandați.
Pentru a vizualiza, anula sau vedea datele de lansare estimate pentru precomenzile în așteptare, selectați Cont > Afișează contul meu, apoi faceți clic pe Administrare precomenzi.
Descărcarea unui articol precomandat
Când un articol este disponibil pentru descărcare, se facturează conform metodei de plată pe care o aveți înregistrată și primiți un e‑mail. Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Faceți clic pe linkul din e‑mail.
În aplicația iTunes de pe PC, selectați Cont > Caută descărcări disponibile.
Unele albume sau colecții pe care le puteți precomanda includ adesea o melodie care deja a fost lansată și care poate fi descărcată imediat. Când pre-comandați aceste articole, melodia disponibilă este descărcată și sunteți taxat doar pentru această melodie. Când descărcați restul albumului (după ce sunteți anunțat că este disponibil), sunteți taxat pentru restul melodiilor.