Accesarea conținutului dvs. iCloud pe Mac
iCloud este cel mai simplu mod de a vă asigura că tot conținutul important este disponibil oriunde v-ați afla. iCloud stochează documentele, pozele, muzica, aplicațiile, contactele și calendarele dvs., astfel încât să le puteți accesa oricând sunteți conectat la web.
Puteți utiliza ID-ul dvs. Apple pentru a configura un cont iCloud gratuit, care oferă un spațiu de stocare de 5 GB gratuit. Achizițiile pe care le faceți de pe iTunes Store, App Store, aplicația Apple TV sau Book Store nu sunt luate în considerare la calculul spațiului disponibil.
iCloud vă menține toate datele actualizate pe dispozitivele dvs. Prin urmare, dacă aveți un iPhone, iPad sau iPod touch, trebuie doar să vă autentificați pe fiecare dispozitiv cu ID‑ul dvs. Apple, activați iCloud și veți avea tot ce vă trebuie.
Pentru cerințele de sistem privind dispozitivele care acceptă iCloud, consultați articolul de asistență Apple Cerințe de sistem pentru iCloud.
Iată câteva dintre funcționalitățile iCloud.
Stocați automat desktopul și dosarul Documente pe iCloud Drive. Puteți salva fișierele în dosarul Documente sau pe desktop, iar acestea vor fi automat disponibile pe iCloud Drive și accesibile de oriunde vă aflați. Dacă lucrați cu iCloud Drive, aveți acces la fișierele de pe iMac‑ul, iPhone-ul sau iPad-ul dvs. cu aplicația Fișiere, de pe web din iCloud.com sau de pe un PC Windows în aplicația iCloud.com. Dacă modificați un fișier într-un dispozitiv sau în iCloud Drive, veți putea vedea modificările de oriunde vizualizați fișierul.
Pentru a începe, deschideți Preferințe sistem, faceți clic pe ID Apple, apoi faceți clic pe iCloud. Selectați iCloud Drive, apoi faceți clic pe Opțiuni și selectați “Dosarele Desktop și Documente”. Pentru a afla mai multe, consultați articolul de asistență Apple Adăugarea fișierelor de pe Desktop și din Documente pe iCloud Drive.
Partajați cumpărături și spațiu de stocare folosind partajarea familială. Când achiziționați un abonament de familie, până la șase membri ai familiei pot partaja cumpărăturile din App Store, aplicația Apple TV, Book Store și iTunes Store și pot folosi în comun același plan de stocare, chiar dacă fiecare folosește propriul cont de iCloud. Plătiți pentru cumpărăturile familiei cu un card de credit și aprobați cheltuielile copiilor dvs. de pe iMac, dispozitivul iOS sau dispozitivul iPadOS. De asemenea, partajați poze, calendarul familiei, mementouri și locuri. Dacă nu ați configurat partajarea familială când ați configurat Mac-ul, deschideți Preferințe sistem, faceți clic pe Partajare familială, apoi clic pe Următorul. Pentru a afla mai multe, consultați articolul de asistență Apple Configurarea Partajării familiale.
Stocați și partajați pozele utilizând Poze iCloud și Albume partajate. Stocați biblioteca dvs. foto pe iCloud și vizualizați‑vă pozele și clipurile video, precum și modificările pe care le aduceți acestora, pe toate dispozitivele dvs. Partajați poze și videoclipuri doar cu persoanele pe care le alegeți și permiteți-le să adauge pozele, videoclipurile și comentariile lor. Pentru a începe, deschideți Preferințe sistem, faceți clic pe ID Apple, clic pe iCloud, apoi selectați Poze. Pentru a afla mai multe, consultați articolul de asistență Apple Configurează și utilizează Poze iCloud.
Bucurați-vă de cumpărături oriunde. După ce vă autentificați pe dispozitivele dvs. cu același ID Apple, achizițiile pe care le faceți din App Store, aplicația Apple TV, Book Store și iTunes Store sunt disponibile oricând, indiferent de computerul sau dispozitivul de pe care le-ați cumpărat. Toată muzica, filmele, cărțile și altele sunt disponibile oriunde v-ați afla.
Localizați iMac-ul cu Găsire Mac. Dacă iMac‑ul dvs. dispare, puteți să utilizați Găsire ca să îl localizați ușor pe hartă, să îi blocați ecranul și să îl ștergeți de la distanță dacă aveți activată funcționalitatea Găsire Mac. Pentru a activa Găsire Mac, deschideți Preferințe sistem, faceți clic pe ID Apple, clic pe iCloud, apoi selectați Găsire Mac. Consultați articolul de asistență Apple În cazul în care computerul tău Mac este pierdut sau furat.
Notă: Dacă iMac-ul are mai multe conturi de utilizator, doar unul poate avea activată funcția Găsire Mac.
Aflați mai multe. Consultați Ce este iCloud? în Manualul de utilizare macOS.