Instalarea și reinstalarea aplicațiilor cumpărate
Există mai multe moduri de a instala și reinstala aplicațiile pe care le-ați cumpărat cu ID-ul dvs. Apple sau care au fost furnizate împreună cu noul dvs. Mac.
Notă: în App Store, toate aplicațiile cumpărate sunt listate sub Cumpărate. Toate cumpărăturile dvs. sunt legate de ID-ul dvs. Apple și nu pot fi transferate unui alt ID Apple. Dacă ați făcut cumpărături de pe iPad, iPhone sau pe alt Mac, autentificați-vă întotdeauna utilizând același ID Apple pentru a vizualiza pe acest Mac toate cumpărăturile făcute în magazin și pentru a descărca actualizările disponibile.
Instalați aplicații achiziționate pe alt computer
Puteți instala și reinstala orice aplicații pe care le-ați achiziționat cu ID-ul dvs. Apple pe alte computere Mac.
Faceți clic pe Achiziționate, apoi faceți clic pe Instalează.
Descărcați automat aplicații achiziționate pe alt computer
Selectați App Store > Preferințe, apoi selectați „Descărcarea automată a aplicațiilor achiziționate pe alte computere Mac”.
Reinstalarea aplicațiilor
Dacă ați dezinstalat sau șters o aplicație pe care ați cumpărat-o în App Store, o puteți instala din nou.
Faceți clic pe Achiziționate, localizați aplicația dorită, apoi faceți clic pe Instalează.
Adăugarea aplicațiilor preinstalate în contul dvs.
Dacă achiziționați un Mac ce deține aplicații preinstalate, precum GarageBand, iMovie și Poze, le puteți adăuga în contul dvs.
Efectuați una din următoarele acțiuni:
Actualizare din zona Cumpărate: Faceți clic pe Cumpărate, apoi pe Acceptare, apoi autentificați-vă folosind ID-ul Apple al contului în care doriți să adăugați aplicațiile.
Actualizare din zona Promovate, Clasamente sau Categorii: Localizați aplicația în zona Promovate, Clasamente sau Categorii, apoi faceți clic pe Acceptare.
După adăugarea aplicațiilor preinstalate în contul dvs., acestea sunt listate împreună cu restul de aplicații cumpărate. Dacă ștergeți aplicațiile mai târziu, le puteți reinstala utilizând instrucțiunile de mai sus.
Gestionarea abonării la aplicații
Puteți schimba configurările de reînnoire a abonamentelor la aplicații pe care le-ați cumpărat din App Store.
Selectați Magazin > Afișează contul meu, autentificați-vă, apoi faceți clic pe Gestionare (lângă Abonamente).
Dacă o aplicație este configurată pentru a fi reînnoită automat, efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Modificați durata de reînnoire: Selectați o setare din lista Opțiuni de reînnoire.
Dezactivați reînnoirea automată: Faceți clic pe Anulează abonament.
Puteți descărca, de asemenea, o aplicație de pe Internat sau instala o aplicație de pe un disc. Consultați Instalarea, actualizarea și dezinstalarea aplicațiilor pentru instrucțiuni.