Redarea audio pe AirPods Pro (toate generațiile)
Când purtați căștile AirPods Pro (toate generațiile), puteți apăsa pe tijă pentru a reda, suspenda sau omite conținutul audio aflat în redare pe iPhone, iPad, Apple Watch, Mac sau Apple TV. Utilizând controlul Touch de pe AirPods Pro (generația a 2‑a), puteți ajusta și volumul.
Redarea și suspendarea redării audio
Purtați una dintre sau ambele căști AirPods și asigurați‑vă că acestea sunt conectate la dispozitivul dvs.
Deschideți o aplicație audio, apoi redați ceva. De exemplu, puteți să redați o melodie în Apple Music sau să ascultați o carte audio în aplicația Cărți .
Pentru a suspenda redarea audio în timp ce ascultați cu ambele AirPods, scoateți una dintre căști. Când o puneți înapoi în ureche, redarea va continua automat.
Notă: De asemenea, puteți apăsa pe tijă pentru a suspenda redarea audio. Apăsați‑o din nou pentru a continua redarea.
Oprirea redării audio
Scoateți ambele căști AirPods Pro din urechi sau, dacă purtați doar una, scoateți casca respectivă.
Omiterea pistelor
În multe aplicații audio, puteți să apăsați dublu pe tija oricăreia dintre căștile AirPods Pro pentru a sări la o altă pistă, cum ar fi următoarea melodie din Apple Music sau episodul anterior din Podcasturi .
Pentru a sări la melodia anterioară, apăsați triplu pe tijă.
Ajustarea volumului pe AirPods Pro (generația a 2‑a)
Cu controlul Touch, puteți glisa ușor în sus sau în jos pe tijă pentru a ajusta volumul.
Dacă nu doriți să controlați volumul prin glisarea pe tijă, puteți dezactiva această opțiune. Consultați Schimbarea configurărilor senzorului de presiune, controlului Touch sau butonului pentru AirPods.
Protejarea auzului
Puteți monitoriza și limita volumul căștilor AirPods utilizând iPhone‑ul sau iPad‑ul dvs. Consultați Verificarea nivelului din căștile audio în manualul de utilizare iPhone.