UE și statele sale membre
Înființare: în 1951, după Al Doilea Război Mondial, de către șase țări (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos)
Numărul actual de state membre: 27
Candidați la o viitoare aderare: 9 țări candidate și 1 țară potențial candidată
Structură instituțională: UE dispune de o structură unică de instituții, organisme și agenții care lucrează pentru interesele comune ale UE și ale cetățenilor europeni. Cele 7 instituții europene, 8 organisme ale UE și peste 30 de agenții descentralizate cu roluri specifice sunt răspândite în întreaga UE.
Alegeri: alegerile europene au loc o dată la cinci ani pentru desemnarea deputaților din Parlamentul European.
Populație, suprafață și frontiere deschise
Populație: peste 448 de milioane de locuitori, reprezentând 5,6 % din populația lumii.
Evoluție demografică: experții estimează că populația UE va crește constant până în anul 2026, după care se preconizează că va scădea din nou la 420 de milioane până în 2100.
Societăți multiculturale: aproximativ 41 de milioane de rezidenți ai UE sunt cetățeni străini, din care circa 14 milioane sunt cetățeni ai altor state membre ale UE decât cele în care își au reședința. Restul sunt cetățeni ai unor țări din afara UE. În medie, 3,1 % din persoanele care locuiesc într-o țară din UE provin din altă țară a UE, iar 6,1 % au cetățenia unei țări din afara Uniunii.
Suprafață: 4 milioane km². Germania are cea mai mare populație din UE, iar Franța este cea mai mare țară din Uniune ca suprafață. Malta este cea mai mică țară din UE, atât ca număr de locuitori, cât și ca suprafață.
Urbanizare: 39 % din populația UE trăiește în orașe mari, 36 % în orașe mici și suburbii și 25 % în zonele rurale.
Frontiere deschise: începând din 1985, spațiul Schengen le permite persoanelor să se deplaseze fără controale la frontieră. Acesta se bazează pe principiul UE privind libera circulație, datorită căruia fiecare cetățean al UE poate călători, lucra și locui în orice țară din UE fără formalități speciale. Toate statele membre ale UE, cu excepția Ciprului și a Irlandei, sunt membre ale spațiului Schengen. Bulgaria și România au aderat cel mai recent, în martie 2024. 4 țări din afara UE (Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia) fac, de asemenea, parte din spațiul Schengen.
Surse: Eurostat – date din 2023 pentru populație, evoluția demografică, suprafață, cetățenia populației, populația mondială, populația urbană și rurală și date din 2022 pentru ponderea UE în comerțul mondial
Economie, comerț și finanțe publice
Piața unică: Uniunea Europeană funcționează ca o piață unică formată din cele 27 de țări ale UE cărora li se adaugă, cu anumite excepții, alte 4 țări din afara UE. Aceasta înseamnă că bunurile, serviciile, capitalul și persoanele pot circula liber, fără bariere tehnice, juridice și birocratice.
Moneda unică: lansat în 1999, euro este moneda oficială în 20 de țări ale UE. Acestea formează așa-numita zonă euro. Moneda unică a facilitat integrarea europeană, permițându-le cetățenilor din zona euro să profite de piața unică. Majoritatea țărilor din UE exportă între 50 % și 80 % din bunurile lor către alte țări din UE.
PIB: UE este una dintre cele mai mari economii din lume. PIB-ul sau valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse pe teritoriul său este de 17 mii de miliarde EUR. Germania deține cea mai mare pondere, urmată de Franța și Italia. Serviciile reprezintă 72 % din PIB-ul UE, iar industria aproape toate celelalte procente rămase.
Comerț: UE este cel mai mare exportator de bunuri și servicii din lume. Ea deține aproximativ 14 % din comerțul mondial cu mărfuri.
Parteneri comerciali: Statele Unite reprezintă cea mai importantă destinație pentru exporturile de bunuri ale UE, în timp ce China este principala țară de proveniență pentru importuri. În ceea ce privește serviciile, principalii parteneri comerciali ai UE sunt Statele Unite și Regatul Unit.
Bugetul UE: UE își utilizează bugetul pentru a finanța prioritățile proprii și proiectele mari pe care majoritatea țărilor UE nu le-ar putea finanța pe cont propriu – fie din cauza dimensiunii proiectului, fie din cauza naturii sale transfrontaliere. Actualul buget pe termen lung, pentru perioada 2021-2027, se ridică la aproximativ 2 mii de miliarde EUR.
Datorii: deficitul public la nivelul UE este echivalent cu 3,5 % din PIB. Datoria brută consolidată în UE este de 82 % din PIB, în scădere față de nivelul maxim de 90 % înregistrat în 2020 în timpul pandemiei. Grecia, Italia, Franța, Spania și Belgia înregistrează cel mai ridicat nivel de îndatorare (peste 100 % din PIB). La polul opus se află Luxemburg, Bulgaria și Estonia.
Sursă: Eurostat – date din 2023 pentru PIB, sectoare, comerț intra-UE, parteneri comerciali pentru bunuri, parteneri comerciali pentru servicii, deficit public, datoria brută consolidată și date din 2022 pentru ponderea UE în comerțul mondial
Energie și climă
Obiective în domeniul climei: propunându-și să transforme Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050, UE este deschizătoare de drumuri în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice și ecologizarea economiei. Ea s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990.
Emisii: în ultimul deceniu, emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE per angajat au scăzut cu 26 %.
Combustibili fosili: 70 % din totalul energiei din UE este încă produsă din cărbune, petrol și gaze. UE depune eforturi pentru a-și reduce dependența de alte țări în ceea ce privește importurile de combustibili, care se ridică în prezent la 63 %.
Energie din surse regenerabile: 23 % din energia consumată în UE este deja regenerabilă, iar această pondere continuă să crească. Sursele regenerabile de energie constituie în prezent principala sursă de producere a energiei electrice. Suedia este pe primul loc în rândul țărilor UE, aproape două treimi din consumul său de energie provenind din surse regenerabile, urmată de Finlanda, Letonia și Danemarca. Irlanda, Malta, Belgia și Luxemburg au cele mai scăzute proporții de energie din surse regenerabile.
Sursă: Eurostat - date din 2022 pentru combustibili fosili, energie, energie din surse regenerabile, dependență energetică și emisii de gaze cu efect de seră
Calitatea vieții, locuri de muncă și egalitate
Speranță de viață: aproape 79 de ani pentru bărbați, 84 de ani pentru femei.
Sănătate: 68 % din persoanele cu vârsta de cel puțin 16 ani care trăiesc în UE consideră că au o stare de sănătate bună sau foarte bună.
Schimbări demografice: în ultimele decenii, se observă o îmbătrânire a populației în mare parte din Europa. Acest lucru va avea implicații majore asupra fondurilor de pensii, a veniturilor publice și a furnizării de servicii precum asistența medicală și socială. În UE, raportul dintre numărul persoanelor în vârstă de muncă și numărul persoanelor în vârstă a scăzut de la 3,8 în 2002 la 2,8 în 2022 și va continua să scadă.
Rata șomajului: 6,1 %. Acest procent este de două ori mai mare (14,5 %) în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani.
Angajatori: sectorul serviciilor este de departe cel mai mare angajator din UE, cu o pondere de 74 %. Restul forței de muncă se repartizează între sectoarele industriei, construcțiilor, agriculturii, silviculturii și pescuitului.
Egalitate de gen: deși, în ultimele decenii, UE a făcut progrese în acest domeniu, în medie femeile câștigă în continuare mai puțin cu 12,7 % decât bărbații. În plus, bărbații ocupă, în general, funcții mai înalte decât femeile. De exemplu, femeile reprezintă puțin peste o treime (35 %) din cadrele de conducere din UE. Ponderea femeilor în posturi de conducere nu ajunge la 50 % în nicio țară din UE, dar este mai mare de 40 % în Letonia, Polonia, Suedia, Bulgaria și Finlanda. Cipru, Luxemburg și Croația au cel mai mic număr de femei în funcții de conducere.
Inflație: 6,4 % în 2023. Prețurile alimentelor, băuturilor și alcoolului au crescut cel mai mult în ultimii ani. După o creștere bruscă în 2022 și 2023, costul transportului, al locuințelor, al apei, al electricității, al gazelor și al altor combustibili a scăzut în mod semnificativ.
Risc de sărăcie: 94,6 milioane de persoane din UE sunt expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială. Mai mult de unul din cinci europeni din familiile cu copii aflați în întreținere este expus acestui risc. În plus, 31 % din europenii care trăiesc în gospodării private nu sunt în măsură să facă față unor cheltuieli financiare neprevăzute. Riscul de sărăcie este cel mai ridicat în România și Bulgaria și cel mai scăzut în Cehia și Slovenia.
Sursă: Eurostat – date din 2023 pentru speranța de viață, percepția asupra sănătății, rata de dependență a persoanelor în vârstă, șomaj, ocuparea forței de muncă pe sectoare, sărăcie și excluziune socială, incapacitatea de a face față unor cheltuieli financiare neprevăzute, inflație, inflație pe categorii, decalajul de remunerare între femei și bărbați, funcții de conducere, date din 2022 pentru consumul pe gospodării
Educație, limbi și turism
Cultură și multilingvism: UE are o mare diversitate culturală și lingvistică. Limbile vorbite în țările UE reprezintă o parte esențială a patrimoniului său cultural. Acesta este motivul pentru care UE sprijină multilingvismul și are 24 de limbi oficiale.
Învățarea de limbi străine: la școală, elevii sunt încurajați să învețe limbi noi de la o vârstă fragedă. Acest lucru promovează contactul transfrontalier și facilitează studiile în străinătate. 49 % din elevii înscriși în învățământul secundar superior din UE studiază două sau mai multe limbi străine.
Absolvenți de studii universitare: peste 4 milioane în fiecare an. Cele mai căutate domenii de studiu sunt: afaceri, administrație și drept; inginerie, industria prelucrătoare și construcții; sănătate și bunăstare.
Schimburi de studenți: începând din 1987, schimburile de studenți în UE sunt organizate prin intermediul programului Erasmus+. În primul an, au participat 3 200 de studenți din 11 țări europene. De atunci, Erasmus+ a permis unui număr de 15 milioane de persoane să trăiască și să studieze în 34 de țări din UE și din afara acesteia.
Turism: UE este principala destinație turistică din lume, atrăgând 60 % din vizitatorii internaționali. Germania, Italia, Franța și Spania se numără printre cele mai vizitate destinații din lume, turiștii petrecând anual peste 430 de milioane de nopți în fiecare din aceste patru țări. Rezidenții UE efectuează, de asemenea, aproape 1,1 miliarde de călătorii pe an în scopuri personale sau de afaceri, fie în propria țară, fie în altă țară din UE. Această liberă circulație este facilitată de frontierele deschise ale UE.
Sursă: Eurostat – date din 2023 pentru elevi și limbile studiate, absolvenți de studii universitare, domeniile de studii universitare, înnoptări turistice, turism, călătorii efectuate de europeni, date din 2022 pentru studii în străinătate