Proceduri transparente pentru toată lumea
Fie că solicitați un grant gestionat de Comisia Europeană sau de o autoritate națională de management, fie că participați la o procedură de ofertare, aveți dreptul la tratament egal și la acces la informații.
Pentru a asigura transparența procedurilor, cererile de propuneri sunt publicate pe site-ul web al Comisiei Europene. Același principiu al transparenței se aplică și fondurilor UE gestionate la nivel național sau regional.
Procedurile de ofertare ale Comisiei sunt publicate pe site-ul său internet, în suplimentul la Jurnalul Oficial al UE și în baza de date Tenders Electronic Daily (TED).
Informațiile privind beneficiarii fondurilor UE gestionate direct de Comisia Europeană (numele și sumele primite) sunt publicate în sistemul de transparență financiară (STF).
În cazul fondurilor gestionate de țările UE, este de asemenea obligatoriu să se publice numele organizațiilor beneficiare. Obligația de publicare a acestor informații se aplică și în cazul fondurilor acordate în cadrul politicii agricole comune, al politicii în domeniul afacerilor maritime și al pescuitului, precum și al fondurilor structurale și de investiții. Țările UE publică aceste informații pe site-urile lor naționale.
- Regulament
Regulamentul financiar este principalul punct de referință pentru principiile și procedurile care reglementează întocmirea, execuția și controlul bugetului UE.
Protejarea intereselor UE
EDES este un sistem instituit de Comisie pentru a proteja mai bine interesele financiare ale Uniunii și pentru a asigura o bună gestiune financiară. Începând din 1 ianuarie 2016, acesta înlocuiește sistemul de avertizare timpurie și baza de date centrală a excluderilor.