Normele UE și aplicarea lor
Regulamentele și deciziile devin automat obligatorii, peste tot în UE, la data de la care încep să se aplice. Totuși, ele pot necesita modificări ale legislației naționale sau punerea în aplicare de către agențiile sau autoritățile naționale de reglementare.
Directivele, pe de altă parte, trebuie transpuse în legislația națională de către statele membre.
Fiecare directivă conține un termen-limită până la care statele membre trebuie să includă dispozițiile sale în legislația națională și să informeze Comisia în acest sens.
Puteți afla mai multe accesând secțiunea „Tipuri de acte legislative ale UE”
Țările UE aplică normele, iar Comisia le susține
Statele membre joacă un rol esențial în asigurarea punerii în aplicare corecte și în timp util a legislației UE. Doar așa cetățenii și întreprinderile pot să beneficieze la maximum de normele convenite de comun acord.
Comisia sprijină acest lucru: furnizează informații online, organizează reuniuni ale grupurilor de experți, elaborează strategii de punere în aplicare și documente de orientare (de exemplu, sub forma unor întrebări și răspunsuri publicate online). Orientările publicate de Comisie susțin statele membre în procesul de transpunere a directivelor și de aplicare a regulamentelor, de obicei imediat după adoptarea unui act.
Comisia monitorizează aplicarea normelor UE
Comisia trebuie să se asigure că toate statele membre aplică în mod corect legislația UE, în rolul său de „gardian al tratatelor”.
Ea poate lua așadar măsuri dacă un stat membru:
- nu transpune toate dispozițiile unei directive în legislația națională până la termenul-limită stabilit
- nu aplică în mod corect legislația UE
Comunicarea din 2016 intitulată „Legislația UE: o mai bună aplicare pentru obținerea unor rezultate mai bune” arată ce măsuri ia Comisia pentru a asigura transpunerea, aplicarea și respectarea normelor UE, în interesul tuturor cetățenilor, consumatorilor și întreprinderilor. Aceasta stabilește o abordare strategică și priorități pentru acțiunile Comisiei de asigurare a respectării legislației.
Comunicarea din 2022 intitulată „Asigurarea respectării dreptului Uniunii pentru o Europă care răspunde așteptărilor” prezintă varietatea de instrumente pe care Comisia le utilizează pentru a se asigura că legislația UE este aplicată în mod corespunzător în toate cazurile, astfel încât să-și poată îndeplini obiectivul principal, acela ca cetățenii și întreprinderile din întreaga UE să beneficieze cât mai repede posibil de normele convenite de comun acord. De la prevenire la sancțiuni, comunicarea prezintă modul în care Comisia și-a aprofundat și dezvoltat activitatea de asigurare a respectării legislației, pentru a garanta că drepturile europenilor sunt respectate în mod egal, indiferent unde trăiesc în UE.
O mai bună legiferare: de ce și cum
Transpunerea directivelor
Directivele trebuie încorporate în legislația națională a statelor membre. Fiecare directivă prevede un termen de transpunere. Până la acea dată, statele membre trebuie să-i trimită Comisiei textul măsurilor naționale de transpunere, care integrează dispozițiile directivei în legislația națională.
Statele membre care întârzie să transpună normele UE își privează cetățenii și întreprinderile de beneficiile normelor respective, creează incertitudine cu privire la ce reguli se aplică și afectează negativ funcționarea pieței interne a UE.
Găsiți măsurile naționale de transpunere pe site-ul EUR-Lex
Comisia verifică dacă aceste măsuri naționale de transpunere sunt complete și dacă îndeplinesc obiectivele stabilite în directivă.
Dacă nu, Comisia deschide o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor legate de comunicarea măsurilor. Comisia poate iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și în cazul transpunerii incorecte a directivelor.
Comisia investighează
În unele cazuri, atunci când identifică o posibilă încălcare a legislației UE, Comisia poate decide să recurgă la o procedură prealabilă de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, cunoscută sub denumirea de EU Pilot, mai degrabă decât la procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
Acesta este un instrument care poate fi utilizat atunci când există probabilitatea conformării mai rapide decât în cazul unei proceduri oficiale de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Astfel, Comisia poate soluționa o serie de cazuri fără a fi necesară trecerea la o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Această situație poate interveni, de exemplu, dacă aspectele în cauză sunt de natură tehnică. De asemenea, procedura se poate dovedi utilă în cazurile în care Comisia dorește să colecteze informațiile factuale sau juridice de care are nevoie pentru a-și realiza evaluarea. Această procedură nu este utilizată în situațiile în care încălcarea dreptului Uniunii este bine documentată, evidentă sau recunoscută și nici pentru chestiuni mai sensibile, în cazul cărora discuțiile la nivel tehnic sunt mai puțin susceptibile să conducă la un rezultat pozitiv.
Neaplicarea normelor UE
Dacă autoritățile naționale dintr-o țară nu aplică în mod corect normele UE, Comisia poate iniția o procedură formală de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva țării în cauză. Dacă nici acest demers nu dă rezultate, Comisia poate înainta cazul Curții de Justiție a Uniunii Europene. În unele cazuri, Comisia îi poate solicita Curții să impună sancțiuni financiare statului membru respectiv.
Scopul principal al unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor este de a ne asigura că statele membre aplică legislația UE în interesul general. Prin urmare, procedurile se concentrează asupra problemelor sistemice care afectează multe persoane sau întreprinderi. În cazuri izolate de posibilă aplicare incorectă a legislației UE, problemele pot fi abordate cel mai bine prin intermediul sistemului național de măsuri reparatorii.
Procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și sancțiunile financiare