Interpreți permanenți
Pentru a ocupa permanent un post de interpret într-o instituție UE, trebuie să treceți toate probele unui concurs dedicat.
Criteriile de eligibilitate sunt foarte clare, în special în ceea ce privește profilurile lingvistice de care este nevoie, și diferă de la un concurs la altul.
Odată ce ajungeți pe lista de rezervă, veți putea fi chemat la un interviu pentru a deveni în cele din urmă angajat cu contract pe perioadă nedeterminată, cu gradul de administrator (AD).
Concursuri actuale și viitoare
Interpreți independenți
Parlamentul European, Comisia Europeană și Curtea Europeană de Justiție au, fiecare, propriul serviciu de interpretare, însă selecția interpreților independenți se face în comun pentru toate cele trei instituții.
Testul de acreditare
Testul constă în probe de interpretare consecutivă și simultană și, dacă este relevant, de interpretare într-o limbă de retur.
Acreditarea interpreților independenți – înscriere și testare
Declinarea responsabilității
Atenție, certificatele emise de Direcția Generală Interpretare atestă doar participarea la un curs de formare relevant și nu acreditarea ca interpret pentru instituțiile UE.